17 nov. 2011

Gotye - Making mirrors

Dragilor, trebuie sa recunosc ca pana nu demult n-am auzit in viata mea de tipul asta care-si zice Gotye. Si asta in primul rand pentru ca n-am calcat niciodata pe taramul Australiei, acolo unde muzicianul acesta nascut in 1980 in Belgia si care la varsta de doi ani s-a stabilit in tara care ocupa locul sase ca marime in lume si totodata e cel mai mic continent, este deja o adevarata stea. Primul sau album a vazut lumina zilei in 2003 sub numele de Boardface, iar inaintea acestui disc artistul a mai recidivat cu Like drawing blood, in 2006. Daca tot am facut cunostinta cu Wouter "Wally" De Backer (numele adevarat al lui Gotye) cred ca a venit momentul sa aflam si ca artwork-ul acestui disc reprezinta un tablou realizat de tatal cantaretului. Un vechi proverb chinezesc spune ca oglinda reflecta toate lucrurile fara sa pateze, iar concluzia asta se potriveste ca o manusa in acest caz. Making mirrors reflecta o imagine deja – vu fara pete, feelingul pe care il ai cand asculti piesele astea ducandu-te spre zona unui Peter Gabriel in adevarata sa splendoare. Desi vremurile actuale nu sunt chiar propice pretentioaselor constructii etalate de creatorul Sledgehammer-ului, australianul acesta se arunca cu capu-nainte intr-o zona periculoasa din perspectiva negotului. Un alt motiv pentru care albumul acesta este unul neobisnuit si iese din canoane este acela ca absolut toate sunetele care-si fac aparitia in cele 12 piese au fost realizate/interpretate pe cont propriu de catre talentatul Gotye.

Prima piesa a albumului ofera pret de 60 de secunde o introducere destul de bizara in lumea lui Gotye, melodia cu pricina osciland undeva la mijlocul dintre psyhadelic si ambiental, dar lucrurile se schimba radical in Easy Way Outunde atmosfera se transforma in pop, iar mai apoi la urmatoarea oprire sonora numita Eyes Wide Open ascultataorul e bombardat cu un soi de pop de anii 80 care aminteste deopotriva de The Police si de Kate Bush in instrumentatie. Si uite asa am ajuns incet – incet si la unul din cele mai puternice momente ale acestei excursii care poarta numele de Somebody that I used to know, o piesa mult prea frumoasa pentru a fi carcaterizata prin descrieri mai mult sau mai putin subiective. E pur si simplu ceva care-ti taie rasuflarea si demonstreaza ca izvorul creativ al acestui individ este mega – colorat si izbutit. Din fericire, lucrurile continua in aceeasi nota de originalitate si la piesa cu numarul cinci, Smoke and mirrors, un interesant amalgam de jazz – funk si pop, iar pentru I feel better ascultatorul trebuie sa fie pregatit sa se afunde putintel si in zona etichetata soul clasic. Variatiile de tempo si stil sunt cat se poate de interesante caci In your light cocheteaza din nou cu zona pop a anilor 80, dar State of the art schimba macazul catre un reggae futuristic. Punctul final al acestei excursii sonore in lumea lui Gotye nu este teribil de reusit caci piesa Bronte reuseste sa plictiseasca. Cu toate acestea, odata ce ai terminat de ascultat cele 42 de minute cat insumeaza creatiile acestea, realizezi ca tocmai ai descoperit o comoara. Intr-o lume normala, eticheta cea mai la-ndemana pentru acest Gotye ar fi fara ezitare pop. In lumea noastra esti tentat sa descrii chestia asta drept indie – pop, dar dincolo de categorisiri, omul acesta chiar reuseste sa mearga pe un drum interesant si sa „execute” unul din cele mai neobisnuite discuri ale anului 2011.

Un comentariu:

  1. Excelenta recenzie. Cu un singur amendament: "ambiental"? N-am inteles niciodata de ce lumea foloseste termenul acesta ambiguu de "ambiental" - care vrea sa insemne ce? New Age? Downtempo? Ambient (in acceptia pe care a dezvoltat-o Brian Eno)?

    RăspundețiȘtergere