Tori Amos - Night of hunters

In cazul in care cineva te obliga sa faci o analogie intre fotbal si muzica, inevitabil apare in discutie notiunea de campionat. Sau mai exact liga. Judecand dupa rezultatele de pe teren – care in acest caz sunt reprezentate de vanzarile de discuri -  in acest ipotetic Primera Division, Il Calcio sau Premier League se regasesc nume ca Celine Dion, Britney Spears, Beyonce, Madonna si altele. Pentru cei care reusesc sa vada dincolo de aparente categoric exista o liga superioara, cea in care nu conteaza neaparat palmaresul sau scorul, ci aproach-ul artistic. Alaturi de Kate Bush, Joana Newsome sau Bjork (ca sa nu ma intind prea mult) cu siguranta si Tori Amos merita inclusa in aceasta Super Cupa a Lumii, daca nu de altceva macar din simplul motiv ca a reusit intotdeauna sa scoata pe piata un concept interesant. Femeia asta are boase, credeti-ma iar noul ei album confirma cat se poate de exact aceasta afirmatie.
Inca de la debutul ei din 1992 (Little Eartquakes), a fost clar pentru toata lumea ca Tori Amos nu merge pe carari batatorite ci pedaleaza in ape involburate. Necredinciosilor le supun spre (re)ascultare un singur fragment de aici, cel cu Why do we/Crucify ourselves (Crucify). Dar haideti sa lasam istoria la o parte si sa trecem la cel de-al 12-lea album solo din careira, Night of Hunters. Daca faceti parte din oamenii care dau importanta detaliilor, e musai sa amintesc faptul ca e primul ei disc scos la Deutsche Grammophon. Si ce-i cu asta? Ei bine, nimic special, poate doar faptul ca oamenii de la label – ul asta (care alminteri e cea mai veche casa de discuri din lume care functioneaza si-n zilele noastre, fiind fondata in 1898) sunt specializati pe classic – music. Carevasazica, Tori s-a inspirat din muzica ultimilor 400 de ani si a scos ceva nou, avand ca  „ghid” creatii ale unor Bach, Schubert, Chopin sau Satie. Tot la detalii, ar mai fi de amintit ca cele 14 piese de aici nu beneficieaza de chitari. Si nici de percutie. Pianul Bösendorfer a ramas insa la loc de cinste. 

Conceptul se bazeaza pe povestea unei femei aflate in pragul destramarii unei relatii, iar naratiunea plina de talc merita plecaciuni. Intriga - numita Shattering Sea - e plina de talc si da drumul unei povesti in care abunda poezia si obsesia solistei pentru New Age si mitologia antica. Unicul moment „pop” al discului este atins in Job’s Coffin, iar in Battle of Trees avem parte de o Tori Amos care are numai cuvinte de lauda la adresa lover-ului ei. Pentru cei care au vazut clipul Carry – care a prefatat acest album – a fost clar ca lumea plina de mister a solistei a ramas neschimbata. Ar mai fi de amintit aici si faptul ca solista nascuta in 1963 ocoleste canoanele videoclipurilor din zilele noastre, dar cred ca asta n-ar trebui sa mire pe nimeni. Pe scurt, Night of Hunters e un film aparte, un „ongoing, modern love story" (dupa cum spune chiar ea), care e prea interesant pentru a fi disecat in cuvinte. Exista cateva momente in care melomanul este invitat sa faca cunostinta si cu fiica celebrei soliste (Natasha), iar daca ar fi sa aplicam o eticheta acestui produs aceasta este fara indoiala aceea de „melodramatic – pop“. Cu un amendament major totusi: in cazul in care nu va place muzica clasica exista mari sanse sa va indragostiti de ea. La fel sta treaba si cu vocea unica a solistei. Pentru a avea efect garantat discul asta trebuie ascultat integral, nu pe bucati, fiindca in cele  72 de minute de poveste episoadele sunt interconectate. .

Un minus minor de p-aici il constituie faptul ca instrumentatia minimala risca sa plictiseasca pe alocuri. Din fericire, sarmul solistei acopera pe deplin acest mic neajuns si face ca Night of Hunters sa fie un disc captivant.