Rezultat: Tupeu si savoare. Astea sunt concluziile pe care le tragi dupa auditia acestui disc, care pur si simplu te da pe spate. Chiar daca nu are pretentia de a inventa vreo felie „noua“ si nici nu e din cale afara de experimental, ciorba asta in care e prezenta o voce de scolarita secondata de beat-uri pe alocuri electro, pe alocuri house si in altele pop e una dementiala.
Probabil ca la savoarea acestui disc contribuie din plin si micul amanunt ca aceasta reteta a fost amestecata in Franta. Loc unde printre altele a aparut si Sexy Sushi, niste verisori ai celor de la Yello (nu numai geografici) despre care ati putut citi aici. Safari Disco Club e mult mai pop decat Cyril-ul editat anul trecut de „verisori” dar vine sa sprijine afirmatia conform careia atunci cand vine vorba de muzica electronica (si nu numai) francezii au un stil aparte.
In perioada care a trecut intre debut si acest excelent Safari Disco Club, cei de la Yelle n-au stat cu mainile-n san: au schimbat cover-uri cu Robyn, au remixat-o pe Kate Perry si au mai dat o mana de ajutor si celor de la Crookers pentru piesa Couleur Cooler. Dincolo de sound-ul cat se poate de corect, ceea ce imi place la acest album este ca descrie o sumedenie de stari, piesele de aici osciland intre tristete si fericire. Desigur, textele in limba franceza adauga un sarm aparte intregii combinatii. Si te duc cu gandul la crampeie de sound-uri din visteria unor Mylene Farmer sau Les Rita Mitsouko.
Recunosc, atunci cand asculti cele 11 piese nu se poate sa nu ai un sentiment de deja – vu. Sau de „deja – auzit”. Cu toate acestea, ghiveciul asta e unul apetisant care iti lasa gura apa. De la piesa La Musique – care are un text in care aerul de Serge Gainsbourg e cat se poate de pregnant – la Comme un enfant, urechile ascultatorului sunt bombardate cu clisee cat se poate de evidente, dar care creeaza un conglomerat cat se poate de solid si specific. Mon Pays de exemplu foloseste o tema de new wave care este imbogatita cu niste beat-uri mediteraniene de exceptie in timp ce Unnilusion se invarte in jurul unui Chicago house cu o mica infuzie de techno. S’éteint le soleil este una din delicatesele acestui disc, fiind o melodie care reuseste sa ti se vare-n cap inca de la prima ascultare si in care artificiile sonore sunt pur si simplu bestiale. Deosebit de interesanta este si J ai bu, care imprumuta oarecum sound-urile gastii de producatori nordici care activeaza in dance – pop. E pur si simplu greu sa alegi o piesa care sa iasa in evidenta fiindca toate curg intr-un ritm ametitor. De remarcat ar mai fi si Le grand saut care aluneca nitel spre zona Justice. Que veux – tu are toate ingredientele unui slagar iar piesa care da titlul albumului este si ea cat se poate de misto. Si uite asa, am trecut in revista marea majoritate a pieselor. Safari Disco Club e un disc profund, divers emotional si sonic, care amesteca crampeie de stiluri intr-un mod unic si demonstreaza ca Yelle a ajuns la maturitate artistica deplina.
Recomandari: De ascultat pentru oamenii care stiu sa faca diferenta intre o muzica pop buna si una proasta. De savurat pentru cei care si-au dat seama in ce categorie trebuie inclusa aceasta combinatie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu